Farul din Alexandria

Plutarh povesteste in mod sugestiv cum Alexandru Macedon, in anul 331 i.Hr, a pus bazele orasului Alexandria, care avea sa devina unul din marile centre culturale si economice ale lumii antice.

Tot Plutarh ne spune ca Alexandru a hotarat sa construiasca o cetate in Faros, „care pe atunci era inca o insula”.

Alexandria a fost construita dupa planurile si sub indrumarea lui Dinocrate, arhitectul lui Alexandru. Amplasamentul cuprindea ingusta limba de pamant cuprinsa intre Marea mediterana si lacul Mareotis. In fata orasului, paralel cu tarmul, se intindea insula Faros, lunga de aproximativ 3 km.

In ceea ce priveste semnificatia cuvantului „far” si daca insula a luat numele Farului sau invers, s-au facut mai multe presupuneri, dintre care doua sunt de retinut. Se poate presupune ca turnul a luat numele insulei, deoarece insula se numea Faros (in limba greaca: panza), pentru ca tarmurile ei semanau din departare cu panzele unei corabii. Numele acestei insule a fost mentionat de Herodot cu 7-8 secole inainte de constructia farului. Totusi, e posibil ca pe insula sa fi existat un far din timpuri mai vechi, care a fost construit in marmura pe vremea lui Ptolemeu al II-lea Filadelful.

De asemenea, se poate presupune ca insula a luat numele turnului, care cel dintai a fost numit Faros, de la cuvantul grecesc „faos”, care inseamna „lumina soarelui”. Daca se admite ca pe insula a existat in vechime un far, care a fost reconstruit de Ptolemeu, a doua ipoteza pare cea mai apropiata de adevar.

Rolul farului era acela de a ajuta corabiilor aflate pe mare sa poata ocoli bancurile de nisip si sa ajunga cu siguranta in port. Sistemul de functionare al farului era urmatorul: noaptea, in varful turnului se facea foc, lumina flacarilor fiind acentuata cu ajutorul unor oglinzi, iar in timpul zilei, o dara groasa de fum se ridica din turn spre cer.

Farul era construit din marmura alba si se compunea din mai multe turnuri suprapuse, cu retrageri care creau terase bogat decorate. Numarul acestor terase este mult discutabil; dupa unele izvoare erau opt, iar dupa altele patru. El - Edrizi insa, mentioneaza doar 3 turnuri. Se pare ca au fost intr-adevar trei: primul pe un plan patrat, cel de-al doilea - mai retras - pe un plan octogonal, iar al treilea - cel de sus - in forma cilindrica.

Se spune ca primul turn, cel creat pe un plan patrat - ar fi avut inclusiv incaperi, iar aici ar fi locuit muncitorii si soldatii. Al doilea turn, se pare ca ar fi avut insirate pe verticala, in forma de spirala, niste scari cu ajutorul carora se putea ajunge la cel de-al treilea turn.

O alta problema importanta cu care s-a confruntat constructorul farului a fost aceea de a gasi materialele care sa-i asigure edificiului stabilitatea si trainicia necesara. Cum fundatia trebuia facuta sub apa, se pare ca Sorstrat-constructorul-ar fi pus sa se arunce in mare pietre, caramizi, blocuri de granit, aur, argint, arama, plumb, fier si sticla, pentru a vedea cum se comporta acestea. Dupa ce a cercetat toate probele scoase din apa, gasind numai sticla neschimbata si intreaga, a hotarat ca farul sa fie rezemat pe stanca de sub apa, prin intermediul unor blocuri mari de sticla. Din pacate, desi in traditia araba se utilizeaza astfel de procedee in constructiile realizate sub apa, cerecetarile arheologice nu au confirmat inca acest aspect.

De asemenea, se presupune ca in loc de mortar, pentru a imbina blocurile de piatra s-ar fi folosit plumb topit.

Despre interiorul Farului nu se stiu prea multe amenunte. Pana la nivelul primei terase existau scari interioare si o rampa foarte fina care permitea sa se ajunga acolo chiar si cu carutele. Acest lucru era necesar pentru a usura transportul combustibilului care alimenta focul Farului; drept combustibil se utiliza mai ales lemnele de rasinoase. De la prima terasa pana la varf, combustibilul era ridicat cu ajutorul unor scripeti ale caror franghii treceau printr-un spatiu liber, lasat in partea centrala a edificiului.

Asupra materialului din care era facuta oglinda sunt, de asemenea, incertitudini. Arabii, care au cucerit Egiptul in secolul VII au fost impresionati de marimea si proprietatile acestei oglinzi. Unii au descris-o ca fiind metalica si foarte bine lustruita, asa cum dealtfel erau aproape intotdeauna oglinzile din antichitate. Altii au spus ca era „dintr-o piatra transparenta”, probabil sticla.

Cutremurele de pamant au adus in mod continuu mari stricaciuni Farului, insa el a fost consolidat.

Dupa cucerirea Egiptului, arabii au mentinut multa vreme Farul in functiune. Pe mainile mahomedanilor insa, el dadea ajutor inamicilor crestinatatii. De aceea, un imparat bizantin a trimis in secolul IX un emisar pentru a-l distruge. Acesta a reusit sa castige increderea califului Al-Walid si il convinse ca sub Far sunt ascunse imense comori. Din lacomie pentru aceste bogatii, califul a dat ordin sa se darame edificiul. Cand se ajunsese cu daramarea aproape la jumatatea inaltimii, califul si-a dat seama ca a fost inselat; insa era prea tarziu. Arabii au incercat sa recosntruiasca Farul, din caramida, insa nu au mai putut ajunge la inaltimea initiala. Dispozitivul care sustinea oglinda nu a mai putut fi montat. Au urmat apoi cutremure puternice si nimeni nu s-a mai ingrijit de repararea si intretinerea Farului. Cutremurul din 1375 l-a distrus complet, iar intreaga masa de piatra a fost aruncata in mare.

Farul din Alexandria, care a reusit sa reziste intemperiilor timp de aproape 1500 de ani, nu mai exista astazi, iar insula Faros a devenit o peninsula. Nu exista certitudinea ca acesta a fost primul far din lume, insa, cu siguranta, a reusit sa dea un ajutor substantial oamenilor marii. Se spune ca punctul luminos de semnalizare era vazut de la o distanta de 50 km de catre vapoarele care erau in largul marii.

La numai cativa ani de la cutremurul care a facut ca ruinele Farului sa fie inghitite de apa, submarinul Kait Bey a construit o fortareata militara. Ulterior aceasta a fost de mai multe ori reconstituita, stand si astazi pe locul unde fusese celebrul Far.